Seria de victorii consecutive a echipei Academiei Junior în Grupa Speranță 2 a campionatului de junioare III s-a oprit astăzi, la Slobozia, după cinci succese din cinci partide. Elevele antrenorilor Ionuț Georgescu, Claudiu Ghesoiu și Laurențiu Jugănaru au cedat, cu scorul de 37-42, partida disputată pe terenul celor de la CSM Unirea, însă au obținut un punct.
Echipa Academiei a început bine meciul, conducând la trei goluri la jumătate primei părți de joc, scor 9-6, respectiv 10-7. A urmat, însă, o perioadă nefastă, în ultimele opt minute ale secvenței întâi, încasând nouă goluri, în vreme ce a marcat de doar două ori, cedând, astfel, cu 12-16.
În partea a doua a partidei, jocul Academiei a fost mult mai consistent, iar de această dată nu a mai irosit avantajul de trei goluri creat la jumătatea reprizei. Ba, mai mult, a fost majorat, scor 14-10, ecart înregistrat și la finalul secvenței secunde, scor 18-14, egalând, astfel, scorul la general, înaintea ultimei părți de joc.
În ultimul parțial, însă, gazdele au avut un debut perfect, cu patru goluri marcate consecutiv, iar jucătoarele Academiei nu au putut reveni, cedând cu 7-12 repriza.
Pentru Academia au jucat Iulia Stoica, Olguța Dan, Diana Anton – Diana Lefter 17 goluri, Diana Marin 12, Raluca Stoica 4, Daria Comendant 1, Ștefania Ioan 1, Adriana Ion 1, Alessia Dumitru 1, Nicoleta Vasile.
În etapa a șaptea, Academia Junior se va deplasa pe terenul echipei CSȘ 2 București, meci programat marți, 12 aprilie.
Adaugă un comentariu