Să ne cunoaștem mai bine: Iustin Pîrvu

Să ne cunoaștem mai bine: Iustin Pîrvu

În cadrul acestei rubrici, îi vom cunoaște mai bine pe copiii care fac parte din familia ACS Academia Junior.

Numele meu este Iustin Gabriel Pîrvu și m-am născut pe data de 15.08.2007. Am 54 de kilograme, înălțimea de 1.62 m, părul șaten și ochi albaștri.

Practic handbal de patru ani, iar înainte am mai făcut înot.

La școală, materiile mele preferate sunt Limba și literatura română, Biologia, Desenul și, bineînțeles, Educația fizică.

La handbal, joc pe postul de pivot, dar mi-aș dori, și cred că aș putea, să joc și inter.

Sportivii mei preferați din România sunt Cristina Neagu, Crina Pintea și Ionuț Georgescu – antrenorul meu. Din străinătate, jucătorul meu preferat este danezul Mikkel Hansen, de la PSG.

Peste zece ani mi-aș dori (visez cu ochii deschiși) să joc în continuare handbal, la un club puternic.

Într-o echipă cred că este cel mai important că toți să aibă același țel și anume victorie; nu contează cine este golgheter. În momentele dificile, este important să ne încurajăm colegii, nu să îi certăm.

Când timpul îmi permite, îmi face plăcere să urmăresc meciuri de handbal, atât din țară, cât și din străinătate.

Ca echipă de club, îmi place Paris Saint-Germain, din Franța, iar ca echipă națională – Danemarca.

Dintre fostele glorii ale handbalului românesc amintesc componenții “echipei de aur” din 1970: Cornel Penu, Cristian Gați, Gheorghe Gruia (al doilea marcator al turneului, cu 30 de goluri), Valentin Samungi, Ghiță Licu, Titus Moldovan, Ștefan Birtalan, Cezar Nica, antrenați de Niculae Nedeff, Oprea Vlase, Eugen Trofin și Ioan Kunst Ghermănescu. Finala Campionatului Mondial a fost de vis, mai ales în ultimele 30 de secunde, când Cristian Gațu a plimbat mingea de unul singur de-a latul terenului.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *