Să ne cunoaștem mai bine: Andrei Grigore

Să ne cunoaștem mai bine: Andrei Grigore

În cadrul acestei rubrici, îi vom cunoaște mai bine pe copiii care fac parte din familia ACS Academia Junior.

Mă numesc Andrei Gabriel Grigore și sunt născut pe data de 21.01.2007. Am înălțimea de 1.64 m, o greutate de 49 kg și practic handbal de patru ani.

La școală, materia mea preferată este matematica.

La handbal, am jucat extremă dreapta, dar mi-am dorit să joc inter, post pe care evoluez acum și nu mi-aș dori să joc pe alt post.

Handbalista mea preferată din țară este Cristina Neagu, iar din străinătate handbalistul meu preferat este Victor Tomas, de la FC Barcelona.

Peste zece ani mă văd jucând la un club cu renume, la care să-i pot face mândri pe antrenorii care mi-au dezvăluit primele taine ale handbalului.

Într-o echipă este important să existe disciplină, unitate și respect, atât între noi, jucătorii, cât și față de antrenori.

Într-un meci în care suntem conduși, cel mai bine este să îți încurajezi colegii, pentru a reuși să recuperăm și să progresăm cât mai mult.

Urmăresc meciuri de handbal la televizor și privesc cu atenție ca să reușesc, în timp, să îmi perfecționez mișcările mele, pentru a fi mai bun.

Cea mai bună echipă pentru mine o reprezintă Steaua București.

O mare glorie a handbalului românesc de care am auzit este Gheorghe Gruia, care a fost golgheter la Jocurile Olimpice din 1972 și al doilea marcator al Campionatului Mondial din 1970.

2 Comentarii

  • your bro Posted 25 noiembrie 2021 1:28

    cel mai tare om de pe planeta, te iubesc <3

  • Gremoryyy Posted 25 noiembrie 2021 1:29

    +rep

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *