Junioarele III, la a noua victorie din campionat

Junioarele III, la a noua victorie din campionat

Echipa de junioare III a Academiei Junior a evoluat, la Complexul Sportiv „Tel George Junior”, în cadrul celei de-a XII-a etape a Seriei F preliminare, din Campionatul Național. Fetele conduse de pe margine de Claudiu Ghesoiu și Laurențiu Jugănaru au primit replica echipei ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov.

Jocul a fost unul echilibrat, Academia Junior adjudecându-și primele două reprize, la limită, cu același scor, 13-12. În ultima secvență a meciului, junioarele Academiei au reușit să recupereze deficitul de trei goluri, înregistrat spre final, și, chiar dacă au cedat repriza, scor 11-12, s-au impus la general, cu scorul de 37-36, bifând, astfel, a noua victorie din actuala stagiune de campionat.

Pentru Academia Junior au evoluat Iulia Stoica, Olguța Dan, Diana Anton – Diana Lefter 17 goluri, Daria Comendant 11, Diana Marin 8, Ingrid Cismaru 1, Maria Luca, Raluca Stoica, Adriana Ion, Nicoleta Vasile, Andrada Caloian, Ștefania Ioan.

În clasament, Academia Junior ocupă locul al doilea, cu 44 de puncte (11 partide), în situația în care nu îndeplinește condițiile de talie și, implicit, nu primește punctele bonus aferente. Pe primul loc se situează CSM Corona Brașov (59 de puncte, 10 meciuri), iar poziția a treia este ocupată de Sporting Ghimbav (38,5 puncte, 10 meciuri).

Academia Junior mai are de disputat un singur meci în cadrul seriei, în ultima etapă, programată pe 19 februarie, când se va deplasa pe terenul liderei, Corona Brașov.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *