Încep campionatele de juniori

Încep campionatele de juniori

Un nou sezon în Campionatele Naționale de Handbal la nivel de juniori începe de astăzi, iar Academia Junior va avea echipe în competițiile de juniori 2, juniori 3 și juniori 4, cu un staff tehnic format din Alexandru Roibu, Cristian Dumitru, Monica Iștoc, Alexandru Băjinaru și, antrenorul coordonator al clubului, Ionuț Georgescu.

La juniori 2 (foto), competiția va începe de mâine, la masculin, băieții Academiei urmând să debuteze, pe teren propriu, la Complexul Sportiv Tel George Junior, din Ploiești, de la ora 13:00, în compania CSȘ Sf. Gheorghe.

Academia face parte din Seria B, în care au mai fost repartizate și ACS HC Buzău 2012, CS Brazi, CSM Ploiești, ACS Sporting Ghimbav, ACS Avatar Brașov și CSȘ Târgoviște.

La juniori 3, Academia Junior va avea trei echipe: două – la masculin, una – la feminin.

Competiția masculină va debuta astăzi, echipa B a Academiei urmând să evolueze, pe teren propriu, de la ora 13:30, la Complexul Sportiv Tel George Junior, din Ploiești, în compania echipei CSO Tricolorul Breaza, iar echipa A va juca, în deplasare, la Răzvad, cu CSȘ Târgoviște, de la ora 15:00.

Echipele Academiei au fost repartizate în Seria G, în faza preliminară, din care, pe lângă formațiile din Breaza și Târgoviște, mai fac parte CSO Mizil și CSM Ploiești.

Competiția feminină va începe mâine, iar echipa Academiei va juca într-un meci considerat în deplasare, la Complexul Sportiv Tel George Junior, din Ploiești, cu formația Clubului Sportiv Județean Prahova, de la ora 11:00.

Fetele Academiei fac parte din Seria E, în care au mai fost repartizate și echipele CS Câmpina, HC Activ CSO Plopeni, ACS Gloria 2024 Băicoi, CSO Tricolorul Breaza, CSM Ploiești, CS Brazi, CSȘ Ploiești, CS Bucov.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *