În etapa a doua a Campionatelor Naționale de Handbal la juniori III, echipele Academiei Junior au evoluat în deplasare. Echipa de fete a evoluat la Câmpina, întâlnind formația clubului sportiv al municipalității din al doilea municipiu al județului, iar cea de băieți – la Ploiești, cu Clubul Sportiv Municipal.
Fetele s-au impus clar, scor 40-21, rezolvând soarta partidei încă din prima parte a meciului, conducând la pauză cu scorul de 21-10.
Lotul folosit a fost următorul: Iulia Stoica, Bianca Biota, Olguța Dan – Diana Lefter 15 goluri, Diana Marin 7, Andra Georgescu 6, Cristiana Anastasiu 5, Andrada Dorobăț 2, Adriana Ion 2, Maria Luca 1, Andra Matei 1, Denisa Nastasia 1, Ana Dincă, Maria Sava, Maria Alexe.
Stafful tehnic al Academiei este format din Claudiu Ghesoiu, Laurențiu Jugănaru, antrenor coordonator – Ionuț Georgescu.
În urma acestei victorii, a doua din două partide, Academia Junior ocupă locul secund în clasamentul Seriei F, la egalitate cu CSM Ploiești, dar la 8 goluri diferență de aceasta la golaveraj.
În etapa a treia, programată pe 2 octombrie, Academia Junior va evolua, pe teren propriu, chiar în compania echipei CSM Ploiești.
La băieți, echipa Academiei a cedat duelul cu CSM Ploiești, scor 22-40 (8-18). Însă, a lăsat o impresie bună, după o dispută cu o echipă care are, în majoritate, jucători aflați în al doilea an la această categorie de vârstă.
Lotul folosit a fost următorul: Cristian Anton, Denis Nițu, Ștefan Dumitru – Liviu Barbu 8 goluri, Ștefan Roșu 5, Carlo Zamfir 2, Șerban Chiotoroiu 2, Mihai Ionel 2, Cristian Costache 1, Ayan Ghinescu 1, Denis Georgescu 1, Alexandru Mărunțelu, Rareș Carp, Luca Stoica, Cosmin Ionel.
Stafful tehnic al Academiei este compus din Alexandru Roibu, Monica Iștoc, antrenor coordonator – Ionuț Georgescu.
Astfel, la primul sezon în această formulă, într-un campionat național, echipa Academiei rămâne fără punct în clasament, după disputele cu principalele pretendente la câștigarea seriei.
Etapa a treia este programată pe 15 octombrie, Academia Junior urmând să primească replica celei de-a treia clasate – CS Brazi.
Adaugă un comentariu