Echipa de junioare III a Academiei Junior a bifat, astăzi, cea de-a treia victorie, din tot atâtea meciuri disputate, în Grupa Speranță 2, din Campionatul Național.
Fetele antrenate de Ionuț Georgescu, Claudiu Ghesoiu și Laurențiu Jugănaru au evoluat pe terenul celor de la LPS Pitești, în cadrul etapei a treia, din această a doua fază a campionatului.
Echipa Academiei s-a impus categoric, scor 47-31, adjudecându-și toate cele trei părți ale jocului, cu scorul de 16-10, 16-9, 15-12.
În fiecare secvență a meciului, jucătoarele Academiei au reușit să impună un ritm care le-au ajutat să se desprindă rapid, iar gazdele nu au putut reveni, pentru a pune în pericol succesul junioarelor noastre.
Lotul Academiei le-a cuprins pe jucătoarele Diana Anton, Olguța Dan, Iulia Stoica – Diana Lefter 17 goluri, Daria Comendant 16, Diana Marin 7, Alessia Dumitru 4, Raluca Stoica 1, Adriana Ion 1, Andrada Caloian 1, Ștefania Ioan.
În clasament, Academia Junior a adunat 14 puncte, ocupând prima poziție a clasamentului, iar în etapa următoare, programată sâmbăta viitoare, se va deplasa pe terenul echipei ACS Transilvania Brașov, care se află pe locul 4, cu 7 puncte.
Adaugă un comentariu